Studii postuniversitare


1. Informații generale

Facultatea de Automatică şi Calculatoare prin Centrul Regional de Consultanţă şi Pregătire a Resurselor Umane din Iaşi (CRCPRU- UTI) organizează cursuri postuniversitare de perfecţionare şi formare continuă pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă şi de lungă durată în domeniile Automatică avansată, ehnologia informaţiei şi comunicaţiei şi Managementul cunoştinţelor. CRCPRU-UTI face parte din Reţeaua Naţională de Centre de Consultanţă Pregătire a Resurselor Umane (RNCCPRU) ce mai cuprinde Centrul Naţional de Consultanţă şi Pregătire a Resurselor Umane de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti (CNCPRU-UPB) şi centrele regionale de la Facultăţile de Automatică şi Calculatoare din Timişoara (CRCPRU-UPT) şi Cluj-Napoca (CRCPRU-UTCN). Reţeaua a fost înfiinţată în cadrul proiectului ComHighTech (http://www.comhightech.ro/) finanţat de Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În cadrul RNCCPRU au fost acreditate de către Ministerul Educaţiei Naţionale 102 cursuri postuniversitare de perfecţionare şi formare continuă (http://www.comhightech.ro/forms/available_courses.php).

Facultatea de Automatică şi Calculatoare oferă absolvenţilor cu diplomă de licenţă 23 de cursuri postuniversitare de perfecţionare şi formare continuă în domeniile Automatică avansată (12 cursuri), Tehnologia informaţiei şi comunicaţii (10 cursuri) şi Managementul cunoştinţelor (un curs) ale căror programe analitice le găsiţi aici.

Absolvenţii cursurilor postuniversitare primesc un Certificat de atestare a competenţelor profesionale eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

2. Metoda de selecție

Concurs de dosare

3. Acte necesare

Viitorii cursanți trebuie să se înscrie mai întâi în baza de date națională a proiectului ComHighTech accesând pagina http://www.comhightech.ro/forms/cursant.php, alegând cursul dorit și completând informațiile generale și datele de contact.

Pentru fiecare cursant se va constitui un dosar individual care contine:

  • cerere de inscriere;
  • formular inregistrare grup tinta;
  • declaratie referitoare la acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • copie dupa cartea de identitate;
  • copie dupa certificatul de nastere;
  • copie dupa certificatul de casatorie (unde este cazul de schimbare de nume);
  • copie dupa diploma de facultate (licenta/master/doctorat);
  • adeverinta de salariat/manager/intreprinzator;
  • 2 fotografii tip buletin (vor fi necesare pentru eliberarea certificatului).

Persoana de contact: conf. dr. ing. Constantin-Florin Căruntu
e-mail: caruntuc@ac.tuiasi.ro